INVITATIA

A doua zi, Nea Vica l-a intrebat pe „Senior” daca ii parea rau ca a lasat petrecerea balta, cum a lasat-o si pe Angela nedumerita si singura. „Seniorul” a zambit tot asa cum ii zambise Angelei, dar fara sa-i spuna nicio vorba. Nea Vica, insistent, l-a mai intebat daca i-a fost frica de ceva. Si „Seniorul” l-a incredintat ca se stie un om liber, care se bucura de libertatea lui si nu are de ce sa se teama. Si, pentru ca Nea Vica a pufnit dezamagit, a adaugat ca se simte mai bine daca ii este dat sa regrete ceva, decat daca il coplesesc remuscarile. „Da’ ce, dom’le, ori regrete, ori remuscari nu-s tot alea?” Cum nedumerirea lui Nea Vica se amplifica, „Seniorul” a urcat la etajul zece dispus sa uite repede noaptea de Revelion. Infipt in marginea usii, chiar de-asupra clantei, a gasit un plic, cu o felicitare, semnata de fosta lui eleva, Ela! Dar era mai mult decat o simpla urare… Era o invitatie la cina, in apartamentul de la etajul noua. Un pic mirat, a descoperit in oglinda de la cuier ca zambeste cu bucurie reala, adica altfel decat le zambise Angelei si lui Nea Vica. Era inca la inceputul dupa-amiezei si avea timp sa-si imagineze o seara in compania perechii tinere, care i se parea foarte contrastanta, alcatuite din Ela si Dudu: ea, surazand larg, subtil si el, oarecum morocanos, scurt in vorba si gesturi, cu o amabilitate minima. Ii veni ideea sa le daruiasca un disc compact cu cantecele de dragoste ale lui Johnny Halliday, zgomotoase si vibrante, desi de pe o alta vreme, de „demult”. Nu se hotara daca sa puna si cravata. Il tenta sa apara cat mai sobru si mai serios, in contrast cu anumita blandete si inclinare spre gluma si joc, daca ar fi reusit sa apara astfel, cum isi dorea.

Socotelile de acasa nu s-au potrivit insa evident cu modul in care a decurs seara reala. A sunat la usa de la apartamentul de la etajul noua, dupa ora sapte si jumatate. I-a deschis Ela, zambind larg, dar cu o bucurie nedisimulata, fara vreo subtilitate surprinzatoare. „Seniorul” a regretat pe loc ca nu sosise cu un buchet de flori care s-ar fi potrivit de minune cu acel zambet si acea bucurie. De ciuda, ar fi vrut sa apara cat se putea de sobru si de solemn si fu cu atat mai nemultumit in clipa in care isi dadu seama ca luase gresit decizia finala de a nu-si pune cravata. Ela a observat umbra rece din privirea lui, dar a pus-o pe seama frigului iernii, l-a luat de brat si cu pasi mari l-a condus in sufragerie, unde l-a poftit pe un fotoliu. Luminile Bradului de Craciun erau aprinse si, pe masa, intr-un sfesnic in forma fantezista, sclipeau cateva lumanari. De pe fotoliu, a putut sa o observe cateva clipe pe Ela, in rochia verzuie cu inserturi aurii, atasandu-i-se de formele trupului tanar in miscare unduitoare neintrerupta.

Anunțuri

Un gând despre &8222;INVITATIA&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s