Intrebari

„Seniorului”, problema i se parea mai dificila decat presimtise. Il coplesise o indoiala existentiala si geometrica. Gandurile si insufletirea ametitoare si amenintatoare cu care se imbogatise pe neasteptate si dimensiunile spatiale reale si inchipuite in care isi proiecta imaginile care il incalzeau sau il infiorau.

Pe de o parte, s-a intrebat zi de zi daca realiza intr-adevar cum de trecuse asa cum trecuse si nu altfel peste pragul dintre ani si, in legatura cu fiecare detaliu, nu isi putuse raspunde decat ca se comportase simplu, natural si lejer si nimic nu a fost catusi de putin premeditat.

Pentru deznodamantul oarecum brusc al festinului, petrecut atunci cand a reusit sa rupa vraja, sarutandu-le Elei si Ginei mainile si spunandu-le „Noapte buna!” isi impusese ipoteza ca ii era limpede ca se retrasese pentru ca in acele clipe nu a stiut pe care din ele sa o prefere. Chiar daca era totusi convins ca aceasta varianta se baza mai ales pe aparente destul de subtirele, nu a ezitat sa observe obiectiv ca, oricum, si una si alta erau pe pragul gradinii sale secrete, careia el le intredeschisese deja poarta.

Timp de trei luni de zile, in afara amabilitatilor scurte, la intalniri intamplatoare, nu si-a gasit timp sau, mai bine zis, a evitat, spunandu-si ca nu e suficient de pregatit pentru discutii cu miez incert, sa le revada pe niciuna din ele. Realizase, doar in memorie, un fel de “inventar a la Prevert” al capriciilor proprii, adica o lista exhaustiva a tot ce ar fi putut compune, interior si exterior, mofturile lui dulci sau plicticoase in relatiile sale cu femeile si amalgamase fragmente de cantece, culoarea unei stofe, ambiguitatea unui cuvant scapat din neglijenta, pulsiunile irepresibile, revoltele reale si pe cele jucate si cate si mai cate.

Isi spusese ca intre el si Ela era un contrast de conduita evident. In timp ce ea vedea sarea vietii in neprevazut, el, iata, cu cata pedanterie se straduia sa inlature orice posibilitate ca in mecanismul lui erotic sau in oricare altul sa apara cel mai marunt fir de praf. Si cum ar fi trebuit sa o priveasca pe Ela, ca femeie, alaturi de el? Iata o intrebare pe care si-o punea zilnic si la care nu raspundea niciodata. Procreativa? Ezita sa proclame un „nu” clar, adica acel „nu” pe care el l-ar fi adoptat daca ar fi fost o relatie exclusiv cu sine. „Utilitara?” Din nou un „nu” evident ar fi fost raspunsul care se ineca insa in risul interior al „Seniorului”, care nu isi facea timp sa isi imagineze scenele de viata domestica aferente. „Decorativa?” Nici aici nu raspundea, pentru ca Ela era asa de vie, asa de diferita de aparenta unui obiect si gandul ca ar juca alaturi de ea scene penibile, ireale il enerva.

Gina avea tot ce-i trebuie pentru a fi si „decorativa”, dar ipoteza era tot asa de exclusa in mintea „Seniorului”, care o considera tot atat de vie. La o intalnire intamplatoare in lift, cand ea a aruncat ideea ca il vede mereu visator, el i-a raspuns ca visa ca ar trebui sa-i felicite pe parintii ei, pentru ca ea este asa de bine desenata! Ea a ris, strigand vesela: “Visator, visator, visator!” In sinea lui, grav, “Seniorul” decisese ca Gina nu era deloc genul de femeie de abandonat ca pe o ipoteza.

Evitase indelung discutiile cu ele pentru ca ii era teama de adevarul ca dincolo de pedanteria cu care ar fi reusit sa le poarte, era constient ca sub imperiul farmecului lor si tocmai sub rigoarea notorie a celibatarului veritabil, cuvintele lui ar fi putut sa-i depaseasca gandirea si sa devin contondente, in nenumarate sensuri.

Cu asemenea brodeli de ganduri destul de incalcite si-a petrecut “Seniorul” iarna launtrica absolut de unul singur, repetandu-si, si in gluma, jucandu-se cu cuvintele, dilema: Oare cele doua femei la care se gandea atat de intens si cu atat de multa grija ii sunt intime sau extime?

Pana cand, intr-o seara de inceput de week end, parca deodata cu primavara de afara, pe usa cafenelei unde “Seniorul” isi sorbea ca de obicei, pe indelete, ceaiul, a intrat dezinvolta Gina, care zarindu-l, inainte de a o ruga pe Coca sa-i pregateasca un pachet cu dulciuri “pentru acasa”, a luat loc la masa lui si a inceput sa-l intrebe maruntisuri formale, dupa cum fac cei ce nu s-au vazut de vreme multa. “Seniorul” a zambit larg, i-a raspuns agale, a pus si el intrebari de forma, dar a adaugat precizarea galesa: “Desenul despre care iti spusesem este intr-adevar admirabil!” In gand, admirand-o, dupa cum ii declara, “Seniorul”, si-a confirmat sentinta literara ca “bruta se acopera, prostul se impodobeste si omul elegant se imbraca!” Gina, imbracata mereu in sensul propriu al elegantei, insa se simtea bine, sigura pe atmosfera din jur, pe orice eventuala reactie a “Seniorului” si inainte de a-si lua ramas bun de la el, i-a desfasurat planul unei medidatii viitoare, spunandu-i: “Faci parte dintre putinii barbati care inteleg ca pentru o femeie nu este important sa aleaga intre a fi sau nu o curva, pentru femeia e curva mai totdeauna de nevoie si nu de voie, dar uneori trebuie sa decida daca nu ii e bine sa aiba aerul ca e curva!”

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Intrebari&8221;

  1. “Faci parte dintre putinii barbati care inteleg ca pentru o femeie nu este important sa aleaga intre a fi sau nu o curva, pentru femeia e curva mai totdeauna de nevoie si nu de voie, dar uneori trebuie sa decida daca nu ii e bine sa aiba aerul ca e curva!” cit de tare mi-a placut acest gind ……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s