Seară literară

Poliţistul care îl vizitase pe “Senior” tocmai ieşea din bloc, însoţit de nea Vică, pe când Ela dădea să intre. I-au făcut loc să treacă, în timp ce Nea Vică a salutat-o cu o mormăială şugubeaţă.

Ela a urcat în apartamentul ei, gândindu-se că liniştea de pe faţa lui Nea Vică putea să însemne că “Seniorul” se afla în condiţii normale. I-a dat totuşi un telefon să-l înştiinţeze că este acasă. L-a anunţat că vine pe la el mai pe seară.

Şi el i-a răspuns că s-ar putea să-i dea crezare. Apoi i-a dezvăluit că Nea Vică l-a ajutat să facă baie şi apoi i l-a adus pe poliţist, care i-a luat un interogatoriu şi l-a pus să semneze ce consemnase despre întâmplarea din care se alesese cu piciorul imobilizat.

Din spusele “Seniorului”, se înţelegea că partea oficială a aventurii lua sfârşit. Elevul care îl atacase pe profesorul de sport în gangul blocului de vis-à-vis de şcoală scăpase de acuzaţia că ar fi bătut doi profesori şi se părea că rămânea doar cu vina unei necuviinţe grave faţă de unul singur. Îi declarase fără înconjur poliţistului că, văzând scena, s-a grăbit să se interpună între elevul aflat într-o stare de isterie şi profesorul atacat, a traversat în grabă strada, a reuşit să polească oarecum spiritele încinse şi, încercând să revină la drumul pe care pornise, a călcat strâm şi s-a lovit din neatenţia proprie.

Ela nu i-a pus “seniorului” nici măcar una din cele câteva zeci de întrebări care îi stăteau pe limbă. S-a abţinut, din dorinţa de a evita o seara agitată. I-a cerut o confirmare formală. “Mâncăm împreună, nu-i aşa?”.

A urcat târziu în apartamentul lui. L-a găsit la calculator, scriind ceva. A trecut în bucătărie unde a pus vin în două pahare şi a pregătit mere şi prune pe o tavă. Au ronţăit fructele în tăcere.

Apoi “Seniorul” i-a citit ceea ce el considera că sunt cele mai triste rânduri scrise de Caragiale. “Uneori, mi se pare că faţă de catastrofa tragică pe care o resinţea în adâncul sufletului Caragiale, Eminescu era un caraghios!” Apoi, i-a citit din scrisorile către Veronica Micle. Uneori, Elei i se părea că tonul lecturii era ironic şi se încrunta, protesta chiar. “Ştii cum se sărutau iubiţii în secolul al XIX-lea?” – întrebă ea, privindu-l pe “Senior” cu ochi sclipitori. “Habar nu am, dar de sărutat se sărutau. Sărutul avea cam aceeaşi semnificaţie ca şi azi. Aşa că nu prea văd să fi fost deosebit.”

A apăsat tastele calculatorului şi a umplut camera cu muzică de pian. Tot de Brahms!

Ela, grijulie, dar decisă, i s-a aşezat în braţe, şi-a împletit braţele în jurul gâtului lui şi l-a sărutat îndelung.

El i-a primit sărutul întâi încercând să glumească, pupându-i ochii.

“Nu mă considera o nepoţică răzgâiată!” – a cerut ea imperativ.

El i-a cuprins capul în palme şi, privind-o în ochi, a întrebat-o aproape glumind: “Dar cum?”

Ea a zâmbit, şi-a ascuns ochii, culcându-şi fruntea pe umărul lui, şi a şoptit: “Ca pe o muiere în călduri!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s