Amour perdu?

Da, a fost o vreme când “Seniorul” a tânjit după soţia directorului adjunct al liceului. Se cunoscuseră într-o excursie în care ea îşi însoţise bărbatul. Apoi, s-au întâlnit întâmplător şi au schimbat, întâi fraze politicoase uzuale şi, nu după multă vreme, confidenţe mărunte, aparent fără rost.

Întâmplarea a făcut ca, într-o duminică seară, într-un tren care revenea cu întârziere enormă la Bucureşti, să se surprindă unul pe celălalt copleşiţi de plictiseala începutului implacabil de săptămână, după ce încheiaseră săptămâna trecută împlinind fără chef prea mare obligaţii de familie în provincie. A zărit-o la geamul unui vagon de la coada trenului în care dădea să se urce, a salutat-o şi au început să călătorească în acelaşi compartiment.

Din nou frazele politicoase uzuale, apoi aceleaşi confidenţe mărunte, urmate însă de dezvăluiri sufleteşti profunde, de mărturisirea unor nostalgii intime, de descâlcirea firelor unor speranţe încurcate în acelaşi ghem cu scamele grele ale unor regrete.

Încheierea unei asemenea convorbiri era aproape imposibilă şi, în loc să ia un taxi de la Gara de Nord şi să ajunga fiecare, degrabă, acasă, au hoinărit agale prin oraşul cuprins de mult de înserare. Ideea de a “scurta drumul” printr-un parc în care joaca de peste zi a pruncilor lăsase loc plutirii perechilor de îndrăgostiţi i-a antrenat pe panta (ascendentă?, descendentă?) a emoţiilor unice.

“Seniorul”, prăbuşit în fotoliul în care menţinea peste răbdări piciorul bandajat cu ghips, retrăia fiorii acelei înserări, după ce, prin telefon, aflase de la şcoală că fostul director adjunct tocmai acceptase să se pensioneze. Şi-a adus aminte cum, cu ani în urmă, se ruga, în gând, de el, să fie cu ochii pe propria soţie, pe Anca, să nu cumva să apară careva, care să răspundă cu cine ştie ce atracţie imprevizibilă, la disponibiitatea ei de a se îndrăgosti romantic spontan.

Relaţiile “Seniorului” cu acea Ancă, lirice, culturale, inclusiv amoroase, culminând cu cele trupeşti, au durat mai bine de un an. Atrasă de posibilitatea unei alte aventuri, Anca dădea semne de oboseală în menţinerea legăturii lor şi, până la urmaă, “Seniorul” s-a plictisit de oboseala ei şi a decis să nu o mai deranjeze cu poftele lui, rămase exclusiv de ordin sexual.

A întins alene mâinile până la tastele calculatorului şi a cules de pe You Tube Balada damelor de altădată cântată de Georges Brassens.

Pe ultimele acorduri, a păşit în cameră, anunţând că se lasă înserarea, Ela, aducând cu ea prospeţimea unui zâmbet, pe cât de interogativ, pe atât de misterios.

El şi-a desfăcut braţele, ea s-a aplecat asupra lui pentru sărutul scurt de “bun găsit” şi el a cuprins-o cu o bucurie parcă fără precedent.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Amour perdu?&8221;

  1. fiecare aventura cu aroma ei…
    important este ca Seniorul a pastrat in el fiorul si l-a daruit apoi…alteia…
    poate fi si asta o impletire frumoasa….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s