ABIA DEZVELITĂ

As vrea sa fii o un murmur de vânt cald

Si de-aș putea să te respir

Într-un cuvânt

Da, într-un singur cuvânt!

 

As vrea sa fii o șoaptă-ntr-un suspin

Silaba unică de-ncuviințare

 

O singură suflare

Da, dintr-o singură suflare!

 

Să fii aș vrea fiorul

Unei povești încă nespuse

Încă neînțelese, poate abia uitate,

Pe care s-o murmurăm simultan

Buzele tale-ntre buzele mele.

 

Să fii aș vrea foșnetul incert

De frunză care cade

Al veșmântului tău abia desprins

De pe șoldurile tale, al mâinii

Care-mi tremură pe pielea ta

Abia dezvelită.

RUT CLASIC

Fermecătoare zeitați minore, femele crude,

Paznice de râuri, ocrotitoarele stepelor,

Străjuitoarele munților, vlaga trunchiurilor de arbori,

Mângâetoarele florilor, stârnitoarele rîurilor,

Limpezitoarele lacurilor, înflăcărătoarele efervescențelor marine,

Mă cred împletit de brațele voastre

Ca un armăsar pur-sânge, mascul adult,

Violent doar în cântec,

Dezmierdător ca un arcuș de violină,

Dezlănțuit pe carnea voastră-n vibrare.

 

Vă dau porunci cu voce tandră, vă ispitesc

cu ochii tulburați de poftă și pudoare.

Îmi stimulez dexteritatea – ce meșteșug plăcut! –

Și freamăt după clipa-n care

Pe una dintre voi, pe cea care mă-mbie mai mult,

Să o cuprind sub mine așternută

Și-n scoica-i vie să-mi împlânt adânc

Fusul de carne clocotind de poftă.

Și ea pătrunsă să-și rotească șoldul

Și-apoi lovind ‘napoi ce-i vâr în pântec

s-ajungem amândoi în culmi de-extaz.

 

(preluare de pe retea a tabloului „Nimfe si un satir” de William Adolphe Bouguereau)

ISPITITOAREA

 

Tu! Cu gura ta! Cu ochii tăi!

Cu însuflețirea ta febrilă!

Cu privirea ta mereu întrebătoare și mirată!

Cu fiecare silabă pe care o strigai,

mi-ai spus să te cuprind cu brațul.

 

Și te-am cuprins.

Și te-am întrebat dacă ți-e frig.

Și ai gângurit că nu-nu-nu, topindu-ți

silabele într-un tremol îmbietor,

pe care l-ai întrerupt urlând

să te strâng tare-tare-tare.

 

Tu! Cu gura ta!

Mi-ai primit sărutul. Cu gâtul tău

întins spre un punct cardinal înalt și incert

mi-ai primit buzele și limba

până-mprejurul urechilor tale.

Da! Cu urechile tale! Ai ascultat plesnetul

mărunt al limbii mele pînă spre umerii tăi,

alunecând pe gâtul tău intins

spre un punct cardinal înalt și incert.

Și apoi tot tu! Tu cu mâînile tale!

Și eu cu mâinile mele,

tu, cu trupul tău și eu cu trupul meu,

tu și eu cu trupurile noastre,

cu gurile noastre, cu însuflețirea noastră…

SPASM NOCTURN

Se revărsa deja noaptea-n oraș!

De ce am ieșit singur în piața unde încă fremăta
o grămadă informă de oameni?
Căutam un chip desenat cu o peniță fină
Și te-am găsit! Și ți-am șoptit rugător

INTRAREA PE LA SPATE

De vreo două luni, vara asta așadar, prefer, în fanteziile mele, intrarea prin poarta de la spate. Mi se pare mai primitoare. Îmi ține apetitul deschis. Știu că poate unele partenere ar putea să mă considere egoist. Rămâne însă primordială privirea lor. Întâlnirea depinde esențial de lumina din ochii lor, de chemarea din ei. Dar pentru momentul extazului anume, mi le doresc cu spatele la mine, nu pentru a deveni cavaler, călăreț adică, în sensul ordinar al cuvântului, ci pentru că le pot oferi erecția cea mai puternică.

Extazul în solitudine

Extazul erotic obținut în solitudine este cel mai intens, are savoarea maximă și bucuria lui crește pe măsură ce este practicat cu prețuire și poftă.

E bine sa ni-l oferim zilnic, ca pe o relaxare minunată, deconectare de la mizeriile zilnice, în intimitate deplină.

SECREŢII INTIME

 

Ces humeurs bouleversantes, le sang, le sperme et les larmes.

(Jean Genet, Querelle de Brest)

Poetul francez Paul Valéry a scris arar despre inima lui, dar a făcut confesiuni mai precise: „mi-am expulzat aşa de preţioasele mele lichide intime, sângele, sperma şi lacrimile.

Pentru el, încercarea de sinucidere ar fi fost ca o libaţie a unei părţi din sângele său, o revărsare a unui fluviu intern spre oceanul lumii. Nu a ajuns totuşi să se sinucidă, dar se pare, îşi înfrânsese frica de moarte.

În cazul spermei, pofta inimii lui se manifesta ca o presiune, o iritare şi o acumulare a dorinţei senzuale. Ajungea să facă ofrande în neant, înainte să adoarmă: „nu îmi ejectam pentru nimeni, pentru nicio persoană, lichidul meu preţios. De aici, un cântec intraductibil în română, dar care în franceză e ameţitor: „Océan, Au néant, Onan…” Qui voulut ta perte, ô liqueur!” Povesteşte poetul că deodată, în somnul lui, au apărut imagini aşa de puternici, încât a ţâşnit din el o parte fierbinte din spuma lui intimă. Se sinţea a fi jucăria, scula senzaţiilor intime proprii. I s-a dat să aibă parte de o asemenea ejaculare mai mult sau mai puţin voluntară, mai mult sau mai puţin consimţită.

Lacrimile îi izbucneau, când se golea de secreţiile proprii, suferind, plângând aşadar.

Această pierdere de substanţă intimă, ca o dăruire de/din sine, pecetluieşte pactul magic dintre om şi natură.

Expulzările, hemoragii, ejaculări, scurgeri sunt, aşa cum ni se înfăţişează din versuri şi note, semne de singurătate. Ele confirmă gândul glumeţ al lui Woody Allen

că singura problemă a masturbării ar fi aceea că nu permite întâlnirea de persoane interesante.

AROMELE

Cafeaua, mai ales cea arabică, fiartă turceşte şi lăsată să aburească în încăpere îi stârneşte pofta de amor şi femeii, şi bărbatului.

Cu atât mai tare dacă încăperea este deja discret îmbibată de un iz de vanilie.

Efectele depind însă şi de plăcereile foarte subiective de a simţi arome. Unii nu suportă de pildă santalul. Altora le este indiferentă aroma de jasmin, în timp ce sunt femei cărora jasminul le sugerează coitul.

Cacaoa nu are efecte erotice prin aromă, ci mai mult prin efectele chimice ulterioare ingurgitării. Cacaoa fiartă în vodcă şi sorbită fierbinte are efecte aproape instantanee.

Unele soiuri de trandafiri, dau într-o încăpere doar prin aroma care adie printre perdele de afară, dintr-o grădină, contribuie la ambianţa de relaxare de caare este nevoie înainte de dezlănţuire a poftei erotice.

Cine are rafinament deosebit, se poate autosatisface sub imperiul uneia dintre aceste arome.

Valsul zorilor primei zile din an

In zori, dupa Revelion, li se facuse desigur frig.

Camera era rece. Patul nefacut. Aveau amandoi picioarele tremuratoare, mai bune pentru zbor decat pentru pasit.

Au inceput sa se sarute. Poate ca sa nu vorbeasca. Poate ca sa li se faca mai cald. Aveau gustul vinului negru amestecat cu iz de sampanie. Parul ei miroasea a tigara.

Intr-un tarziu, au inceput sa se dezbrace reciproc. Isi mototoleau hainele intre degete nesigure. Incercau sa nu le descheie, sa le faca sa alunece de pe ei fara complicatia desfacerii nasturilor sau a fermoarelor.

DUPA-AMIAZA TORIDA DE AUGUST

 

Fericirea Seniorului era, în acele clipe ale după-amiezei toride august, să-i mângâie uşor, cu palma desfăcută, abia-atingând-o, fesa rondă a Elei, atât din fesă cât ieşea de sub fusta din material subţire, lăsată în dezordine din clipa în care ea se întinsese pe burtă pe cimentul fierbinte al balconului de unde soarele se retrăsese doar de câteva minute.

Se părea că Ela doarme. Respiraţia îi era egală, deşi mai accelerată decât ar fi fost normal să fie în somn, dar egală. Din când în când, Seniorul îi mângâia şi ceafa, ceva mai apăsat. Apoi palma îi revenea pe fundul pe jumătate gol.