ABIA DEZVELITĂ

As vrea sa fii o un murmur de vânt cald

Si de-aș putea să te respir

Într-un cuvânt

Da, într-un singur cuvânt!

 

As vrea sa fii o șoaptă-ntr-un suspin

Silaba unică de-ncuviințare

 

O singură suflare

Da, dintr-o singură suflare!

 

Să fii aș vrea fiorul

Unei povești încă nespuse

Încă neînțelese, poate abia uitate,

Pe care s-o murmurăm simultan

Buzele tale-ntre buzele mele.

 

Să fii aș vrea foșnetul incert

De frunză care cade

Al veșmântului tău abia desprins

De pe șoldurile tale, al mâinii

Care-mi tremură pe pielea ta

Abia dezvelită.

RUT CLASIC

Fermecătoare zeitați minore, femele crude,

Paznice de râuri, ocrotitoarele stepelor,

Străjuitoarele munților, vlaga trunchiurilor de arbori,

Mângâetoarele florilor, stârnitoarele rîurilor,

Limpezitoarele lacurilor, înflăcărătoarele efervescențelor marine,

Mă cred împletit de brațele voastre

Ca un armăsar pur-sânge, mascul adult,

Violent doar în cântec,

Dezmierdător ca un arcuș de violină,

Dezlănțuit pe carnea voastră-n vibrare.

 

Vă dau porunci cu voce tandră, vă ispitesc

cu ochii tulburați de poftă și pudoare.

Îmi stimulez dexteritatea – ce meșteșug plăcut! –

Și freamăt după clipa-n care

Pe una dintre voi, pe cea care mă-mbie mai mult,

Să o cuprind sub mine așternută

Și-n scoica-i vie să-mi împlânt adânc

Fusul de carne clocotind de poftă.

Și ea pătrunsă să-și rotească șoldul

Și-apoi lovind ‘napoi ce-i vâr în pântec

s-ajungem amândoi în culmi de-extaz.

 

(preluare de pe retea a tabloului „Nimfe si un satir” de William Adolphe Bouguereau)

SUPUNERE

Au făcut și experiența supunerii totale. Seniorul a acceptat să i se supună Ellei și Ella a avut curiozitatea să vadă până unde putea să întindă coarda.

După ce îl dezbrăcase complet, i-a legat mâinile la spate. Și picioarele la glezne, așa încât să poată umbla cu pași mărunți.

INTRAREA PE LA SPATE

De vreo două luni, vara asta așadar, prefer, în fanteziile mele, intrarea prin poarta de la spate. Mi se pare mai primitoare. Îmi ține apetitul deschis. Știu că poate unele partenere ar putea să mă considere egoist. Rămâne însă primordială privirea lor. Întâlnirea depinde esențial de lumina din ochii lor, de chemarea din ei. Dar pentru momentul extazului anume, mi le doresc cu spatele la mine, nu pentru a deveni cavaler, călăreț adică, în sensul ordinar al cuvântului, ci pentru că le pot oferi erecția cea mai puternică.

Extazul în solitudine

Extazul erotic obținut în solitudine este cel mai intens, are savoarea maximă și bucuria lui crește pe măsură ce este practicat cu prețuire și poftă.

E bine sa ni-l oferim zilnic, ca pe o relaxare minunată, deconectare de la mizeriile zilnice, în intimitate deplină.

SECREŢII INTIME

 

Ces humeurs bouleversantes, le sang, le sperme et les larmes.

(Jean Genet, Querelle de Brest)

Poetul francez Paul Valéry a scris arar despre inima lui, dar a făcut confesiuni mai precise: „mi-am expulzat aşa de preţioasele mele lichide intime, sângele, sperma şi lacrimile.

Pentru el, încercarea de sinucidere ar fi fost ca o libaţie a unei părţi din sângele său, o revărsare a unui fluviu intern spre oceanul lumii. Nu a ajuns totuşi să se sinucidă, dar se pare, îşi înfrânsese frica de moarte.

În cazul spermei, pofta inimii lui se manifesta ca o presiune, o iritare şi o acumulare a dorinţei senzuale. Ajungea să facă ofrande în neant, înainte să adoarmă: „nu îmi ejectam pentru nimeni, pentru nicio persoană, lichidul meu preţios. De aici, un cântec intraductibil în română, dar care în franceză e ameţitor: „Océan, Au néant, Onan…” Qui voulut ta perte, ô liqueur!” Povesteşte poetul că deodată, în somnul lui, au apărut imagini aşa de puternici, încât a ţâşnit din el o parte fierbinte din spuma lui intimă. Se sinţea a fi jucăria, scula senzaţiilor intime proprii. I s-a dat să aibă parte de o asemenea ejaculare mai mult sau mai puţin voluntară, mai mult sau mai puţin consimţită.

Lacrimile îi izbucneau, când se golea de secreţiile proprii, suferind, plângând aşadar.

Această pierdere de substanţă intimă, ca o dăruire de/din sine, pecetluieşte pactul magic dintre om şi natură.

Expulzările, hemoragii, ejaculări, scurgeri sunt, aşa cum ni se înfăţişează din versuri şi note, semne de singurătate. Ele confirmă gândul glumeţ al lui Woody Allen

că singura problemă a masturbării ar fi aceea că nu permite întâlnirea de persoane interesante.

Valsul zorilor primei zile din an

In zori, dupa Revelion, li se facuse desigur frig.

Camera era rece. Patul nefacut. Aveau amandoi picioarele tremuratoare, mai bune pentru zbor decat pentru pasit.

Au inceput sa se sarute. Poate ca sa nu vorbeasca. Poate ca sa li se faca mai cald. Aveau gustul vinului negru amestecat cu iz de sampanie. Parul ei miroasea a tigara.

Intr-un tarziu, au inceput sa se dezbrace reciproc. Isi mototoleau hainele intre degete nesigure. Incercau sa nu le descheie, sa le faca sa alunece de pe ei fara complicatia desfacerii nasturilor sau a fermoarelor.

DUPA-AMIAZA TORIDA DE AUGUST

 

Fericirea Seniorului era, în acele clipe ale după-amiezei toride august, să-i mângâie uşor, cu palma desfăcută, abia-atingând-o, fesa rondă a Elei, atât din fesă cât ieşea de sub fusta din material subţire, lăsată în dezordine din clipa în care ea se întinsese pe burtă pe cimentul fierbinte al balconului de unde soarele se retrăsese doar de câteva minute.

Se părea că Ela doarme. Respiraţia îi era egală, deşi mai accelerată decât ar fi fost normal să fie în somn, dar egală. Din când în când, Seniorul îi mângâia şi ceafa, ceva mai apăsat. Apoi palma îi revenea pe fundul pe jumătate gol.

DE-ALE TANDREŢII

 

Erau momente în care Ela ar fi preferat ca Seniorul sa fie mai crud, să-şi impună dorinţa de mascul fără nicio precauţie, dar el era bolnav de tandreţe! Nici un asalt erotic nu se anunţa ireversibil, pentru că el era mereu dispus să lase loc tandreţei în orice clipă avea impresia că ar fi fost necesară. Nu se lăsa sedus total nici de acele oferte ale Elei care corespundeau fetişurilor sale, pe care le percepea totuşi irezistibile.

EXTAZUL CEL MARE

„Este posibil ca o femeie să-şi ofere mintal un orgasm?”

Peste câteva zile, madam Laura s-a întâlnit, chiar pe pragul cafenelei cu Ela. Trecea doar pe acolo. Ela tocmai aruncase o privire înautru să vadă daca nu cumva Seniorul se oprise acolo. Nu era in cafenea. Rămăsese deci acasă. „Ştii ce îl frământa nu demult? Dacă poate o femeie să varieze numai gândindu-se că şi-o trage!?” Ela şi-a reţinut râsul, abia-abia. Pe de o parte, îi venea să râdă de formula dulce-vulgară pe care Madam Laura o foloosea, absolut străină de vorbirea şi de gândul Seniorului. Pe de altă parte, ar mai fi râs şi de de  filosoficalele lui nebune, obsesiile lui erotice, plăcerea lui de a-+şi cultiva curiozităţile uneori enorme despre intimitatea femeilor. Dar era ale lui şi uneori se detaşa de ele şi le exterioriza cu umor, aşa cum a făcut-o, bineînţeles, şi în discuţia de care povestea madam Laura. Seara, a dat năvală peste Senior şi i-a pus întrebarea pe care i-o dezvăluise madam Laura. Seniorul a luat un aer visător.

Şi Ela l-a provocat, parcă cerându-i un sfat: „Dacă nu am încercat încă, dar aş încerca, aş putea să învăţ cum să obţin minunata stare, fără riscul de a eşua şi de a periclita pentru vreme multă, dacă nu definitiv, acest fel de plăcere?” El a privit-o lung, vrând parcă să înţeleagă dacă ea este şi cât de cât ironică, jucăuşă.